
Senatorul AUR Cristian Vântu solicită informații cu privire la starea de sănătate a președintelui Nicușor Dan, pe care îl acuză de comportament „cel puțin neobișnuit”.
„Am depus deja adresa către președintele Senatului, în care îi solicit să sesizeze CCR cu privire la posibilitatea ca președintele României să se afle în incapacitate temporară de a-și exercita mandatul și să solicite informații medicale de la Administrația Prezidențială, Ministerul Sănătății și Institutul Național de Medicină Legală prin care să se constate dacă președintele este în continuare capabil să își exercite atribuțiile”, a declarat Cristian Vântu, într-o postare pe Facebook făcută imediat după depunerea sesizării.
Suveranistul susține că Parlamentul are obligația de a clarifica dacă Nicușor Dan este sau nu capabil să conducă țara, în condițiile „îngrijorărilor” exprimate de români inclusiv pe rețelele de socializare, cu privire la starea de sănătate a președintelui.