
Mii de români s-au strâns în fața Guvernului, pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate impuse de Bolojan. Sindicaliștii cer, printre altele, majorarea salariului minim pe economie și deblocarea imediată a angajărilor din sănătate.
„Principalele revendicări sunt: salariul minim pe economie, negocierea contractelor colective sectoriale şi a contractului colectiv naţional, o politică fiscală care să facă o repartizare echilibrată a taxelor sociale între capital şi salariaţi, în acelaşi timp stoparea măsurilor de austeritate care sunt nejustificate şi care nu au rezolvat nimic din aşteptările legate de compensarea deficitului excesiv, inclusiv rezolvarea crizei energetice. În afară de acestea, avem şi cereri sectoriale. Sunt probleme legate de administraţia locală şi centrală, cum sunt problemele legate de sănătate, învăţământ, de poliţie şi armată, legate toate de problemele unor pensii şi aplicarea prevederilor legale legate de pensii, aplicarea prevederilor legale în ceea ce priveşte Legea salarizării unitare”, a declarat preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu.