Vlad Gheorghe candidează la Primăria Capitalei. Vrea referendum pentru desființarea sectoarelor și a județului Ilfov

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe și-a anunțat candidatura la Primăria București. Acesta susține că primul demers ca primar ar fi organizarea unui referendum pentru desființarea celor șase sectoare și a județului Ilfov.

„Vreau să desființez sectoarele și Ilfovul printr-un referendum”, a declarat Vlad Gheorghe, susținând un model cu „un singur primar, o singură capitală”.

Alegerile au fost stabilite oficial de Guvern pentru 7 decembrie.

În 2024, Nicușor Dan a promovat un referendum local pentru mutarea unor atribuții (bugete/autorizații) de la sectoare la Primăria Capitalei, dar a precizat că „desființarea sectoarelor” este o discuție care poate fi deschisă „pentru 2028, eventual”. Referendumul a fost consultativ, aplicarea rezultatelor necesitând modificări legislative.