Proiect AUR pentru reducerea TVA la carburanți. Cu cât au crescut prețurile la pompă

AUR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede reducerea taxei pe valoare adăugată la carburanți. Inițiatorii susțin că măsura ar putea diminua impactul scumpirilor din economie resimțite de agricultori, transportatori, antreprenori și consumatori.

Potrivit proiectului legislativ, prima etapă ar urma să fie aplicată în primele trei luni de la intrarea în vigoare și prevede reducerea TVA la combustibili de la 21% la 5%.

„Aceasta este treapta de urgență. Dă un șoc pozitiv economiei exact în momentul de impact maxim. Protejează imediat consumatorii, fermierii care sunt în plină campanie agricolă de primăvara și transportatorii care plătesc azi cu 35% mai mult pe motorină”, a declarat deputatul AUR Florin Popovici.

Proiectul prevede o a doua etapă începând din luna a patra, când cota TVA ar urma să fie stabilită la 9%.

„Nu este o scumpire, ci o normalizare. Prețul rămâne semnificativ sub nivelul cu TVA de 21%. Între timp, boom-ul economic generat de trei luni de TVA la 5% se propagă deja în economie cu un decalaj de 2-3 luni, deci românii simt efectul pozitiv tocmai când se face tranziția”, a explicat deputatul Florin Popovici.

Inițiatorii proiectului susțin că prețurile carburanților au crescut semnificativ în ultimul an, transportatorii plătind, potrivit acestora, cu aproximativ 35% mai mult pentru motorină, evoluție care s-a reflectat ulterior în costurile bunurilor, alimentelor și serviciilor.

Reprezentanții formațiunii solicită Guvernului condus de Ilie Bolojan să nu blocheze inițiativa legislativă și afirmă că, în prezent, aproape 60% din prețul benzinei este reprezentat de taxe și accize.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, unde va primi avizele comisiilor de specialitate înainte de votul final.