
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), cea mai mare federație studențească din țară, anunţă proteste la nivel național, pe data de 29 septembrie. Tinerii sunt nemulțumiți de anularea reducerii de 90% pentru transportul feroviar, dar și de tăierea burselor.
„Încă de la finalul anului 2024, educaţia a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanţa prin care studenţii au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar a fost primul semnal de nepăsare a statului faţă de parcursul universitar. (…) Analiza ANOSR denumită «Bursele studenţilor – „povara” statului de 10 ani» arată neglijenţa cu care au fost trataţi studenţii în ultimul deceniu. Totuși, statul a redus fondul de burse cu aproximativ 52%, lăsând circa 44.000 de studenţi fără sprijin financiar de la începutul lunii iulie 2025”, se arată într-un comunicat transmis de ANOSR. Federația reunește 31 de universităţi și un total de 136 de organizaţii membre.
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seară, în cadrul unei emisiuni, că nu consideră că toți elevii care primeau burse chiar meritau.
„ Am ajuns ca suma totală pentru burse să fie de 4,7 miliarde de lei. De la 40 milioane de euro am ajuns la aproape 1 miliard de euro. Bursa la un elev ce este? O formă de sprijin pentru un copil care este într-o situație socială dificilă ori o formă de recompensă pentru elevii care sunt merituoși. Dar oare 62% din elevii din România sunt toți merituoși?”, a spus Ilie Bolojan, la Antena 3.