Nicușor Dan anunță împăcarea coaliției și continuarea reformelor asumate

Nicușor Dan anunță că a mediat împăcarea liderilor partidelor de guvernare. Potrivit președintelui, coaliția va continua reformele asumate și își „va gestiona diferențele de opinie prin dialog și responsabilitate”.

„Am avut astăzi o întâlnire cu liderii coaliției de guvernare la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia am mediat un dialog necesar și constructiv pentru consolidarea stabilității politice și economice a țării. Am subliniat importanța menținerii unității coaliției și a continuării reformelor asumate în fața cetățenilor de actuala majoritate parlamentară, iar liderii partidelor de guvernare s-au angajat să gestioneze diferențele de opinie prin dialog și responsabilitate, în interesul public. Românii au făcut numeroase sacrificii în ultimii ani, traversând crize pe care nu ei le-au provocat. Înțeleg nemulțumirile legitime ale celor care au fost nevoiți, din nou, să fie solidari”, a transmis Nicușor Dan, într-un comunicat de presă remis Vox1. 

Marți dimineață, președintele s-a întâlnit cu liderii coaliției și, potrivit unor surse, le-ar fi cerut compromisuri pentru stabilitatea guvernării. După consultările de la Cotroceni și o ședință prelungită la sediul Guvernului, coaliția a decis prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, măsură care expira la 1 octombrie. Discuțiile privind reforma administrației locale propusă de Ilie Bolojan continuă, în pofida opoziției PSD.