Președintele ECR, Mateusz Morawiecki, la Sofia: UE trebuie să identifice noi modalități pentru a răspunde provocărilor actuale

„Europa trebuie să se trezească din somnul său geopolitic; Europa se află în pragul declinului”, a declarat Mateusz Morawiecki, președintele Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), în marja evenimentului Grupului ECR din Parlamentul European, desfășurat pe 1-2 octombrie la Sofia. 

Potrivit unui articol publicat de Bulgarian News Agency, fostul prim-ministru al Poloniei și-a exprimat convingerea că „discuțiile de la Sofia sunt fundamentale în căutarea unei căi către reducerea birocrației în Europa și abordarea tuturor greșelilor și eșecurilor legate de Pactul verde și Pactul privind migrația”. 

În cadrul conferinței, Mateusz Morawiecki a afirmat că Uniunea Europeană are concurenți geopolitici precum China și Statele Unite, fiind obligată să identifice alte căi pentru a răspunde provocărilor actuale. În ceea ce privește extinderea către Balcanii de Vest, liderul conservator a atras atenția asupra necesității finalizării acestui proces „cât mai curând posibil”. „Dacă vrem o UE stabilă, trebuie să finalizăm extinderea cu țările din Balcanii de Vest”, a mai susținut președintele ECR. „Dacă nu ne extindem aici, atunci Turcia, China, statele islamice și Rusia vor fi foarte interesate să-și extindă influența în Balcanii de Vest”, a fost semnalul de alarmă tras de Mateusz Morawiecki.  

La evenimentul ECR desfășurat în capitala Bulgariei, a fost prezent, în calitate de invitat de onoare, și președintele AUR și vicepreședinte al ECR, George Simion.