
Primăria Municipiului Tulcea anunță că a început cartografierea digitală a orașului. Până pe 10 octombrie casele, terenurile, dar și drumurile publice vor fi fotografiate de două drone care vor survola orașul, anunță instituția.
„ În perioada 06–10 octombrie 2025, în Municipiul Tulcea se vor desfășura zboruri cu două drone, operate de doi operatori autorizați, în scopul cartografierii.Activitatea face parte din proiectul de modernizare și digitalizare a administrației publice locale și se va desfășura în baza aprobărilor obținute de la instituțiile competente. Subliniem că zonele cu caracter militar sau de securitate națională nu vor fi survolate”, a transmis Primăria Municipiului Tulcea, într-un comunicat de presă.
Lucrările de cartografiere sunt efectuate de Visoro Global SRL, companie care a încheiat contract cu primăria. Activitatea se desfășoară în prezența poliției locale.