
Alianța pentru Unirea Românilor susține că decizia Curții Constituționale privind pensiile speciale ale magistraților nu poate fi salutată atâta timp cât statul rămâne supradimensionat și costisitor, iar voința românilor pentru un Parlament cu 300 de aleși este ignorată. Formațiunea cere reducerea numărului de ministere și agenții și punerea în aplicare a referendumului din 2009.
„Ca să putem saluta pe deplin decizia CCR de azi, așteptăm și reducerea ministerelor și agențiilor, precum și respectarea voinței românilor pentru un Parlament cu 300 de aleși”, au transmis reprezentanții formațiunii într-o postare publicată pe Facebook.
Reacția vine după hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională a României referitoare la constituționalitatea pensiilor speciale ale magistraților.