Călin Georgescu, așteptat în fața magistraților. Sute de susținători s-au adunat la Curtea de Apel

Sute de persoane s-au strâns luni în fața instanței, unde Călin Georgescu este așteptat pentru un termen decisiv în cel de-al doilea dosar penal. Magistrații urmează să stabilească dacă dosarul va fi retrimis la Parchet sau dacă procesul va începe pe fond.

Termenul are loc de la ora 12:00, la Curtea de Apel București, în procedura de cameră preliminară, etapă care poate influența semnificativ parcursul juridic al cauzei. Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General sub acuzația de complicitate la tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale. În același dosar sunt implicate alte 20 de persoane.