
Deputatul USR Emanuel Ungureanu depune joi plângere penală împotriva conducerii Spitalului „Sfânta Maria” din Iași, pentru abuz în serviciu. Acesta susține că în total, din cauza infecțiilor nosocomiale, în spital au murit 10 copii de la începutul lunii iunie, nu 7, așa cum s-a anunțat oficial.
„Avem acolo 10 copii care au murit din cauza unor bacterii nosocomiale, nu șapte. Din luna iunie am mai avut un focar acolo de clepsiela, o bacterie foarte puternică, foarte toxică, care a luat viața altor copii pe vremea aceea. Aduceți-vă aminte, director medical era aceeași doamnă care a ajuns apoi manager. Vreau să înțelegeți foarte clar, mor niște copii în condiții suspecte pe secția ATI și directorul medical este premiat să fie manager”, a spus Emanuel Ungureanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Deputatul USR susține că, după ce a izbucnit scandalul în spațiul public, managerul spitalului nu a fost înlăturat definitiv din funcțiile de conducere, ci a fost retrogradat în funcția de director medical.
„Voi depune o plângere penală împotriva conducerii Spitalului Sfânta Maria pentru grave fapte de abuz în serviciu, care sunt documentate într-un raport al Curții de Conturi din decembrie 2024”, a anunțat Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.