Nicușor Dan, mesaj halucinant: Trăim mai prost decât anul trecut, dar trăim mai bine decât acum 20 de ani. Suntem o țară coruptă

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, la recepția organizată luni, la Palatul Cotroceni, de Ziua Națională a României, că românii „trăiesc mai prost decât anul trecut”, deși, în opinia sa, situația este mai bună decât în urmă cu două decenii și decât în alte state din regiune.

„Cred că trebuie să privim cu echilibru și cu luciditate momentul la care suntem, tocmai pentru a fi capabili să ne modulăm și așteptările și speranțele. Trăim mai prost decât anul trecut, dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani și trăim mult mai bine decât mulți din oamenii din țări vecine nouă”, a spus Nicușor Dan, în discursul susținut la Cotroceni.

Șeful statului a vorbit deschis despre corupția din România, susținând că percepția oamenilor privind lipsa unei voințe reale a statului în combaterea acestui fenomen este una justificată.

„România este o țară coruptă și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția. Și mai au dreptate când sunt revoltați de faptul că oameni corupți vin și le dau lecții de moralitate la televizor.  Totuși, suntem mai puțini corupți decât acum 20 de ani. E adevărat si că toată corupția din această perioadă ne-a ținut înapoi. Puteam trăi mai bine azi”, a afirmat Nicușor Dan.

La final, Nicușor Dan a încheiat discursul cu un apel la încredere în viitorul țării: „Vă invit pe toți să continuați să credeți în România. La mulți ani România, la mulți ani români!”

Înaintea recepției, Nicușor Dan a participat la parada militară de 1 Decembrie, unde a făcut o nouă gafă de protocol: în loc să salute militar, a întins mâna să dea noroc unui soldat, momentul fiind surprins de camerele de luat vederi și comentat intens în spațiul public.