
Nicușor Dan susține că șansele ca războiul de la graniță să escaladeze sunt „extrem de mici”, însă nu neagă această posibilitate. Președintele a anunțat și deciziile luate în ședința CSAT.
„Șansele ca un conflict militar să se extindă sunt extrem de mici, pentru că țările europene si occidentale au arătat determinare în a se apăra. Suntem într-o situație în care trebuie să descurajăm”, a declarat Nicușor Dan, la Digi24, întrebat care sunt șansele unui război în țară.
Șeful statului a explicat și de ce România nu a doborât drona militară care a survolat timp de 50 de minute în spațiul aerian național, așa cum a procedat Polonia într-o situație asemănătoare.
„Sunt drone, rachete, avioane cu pilot militar sau civile. Pentru toate aceste patru legea noastră veche nu era aplicabilă. În mai s-a dat o lege care spune că le doborâm pe toate. Apoi pentru drone a fost un ordin de ministru, pentru celelalte trei tipuri s-a decis azi. Procedura e clară, inclusiv privind cine ia decizia. Drona care a survolat România: Conform ordinului care exista încă din iulie cei care erau în avion puteau să o doboare, dar a fost o decizie de oportunitate pe care ei au luat-o, aceea de a nu trage”, a afirmat șeful statului.
Cu toate acestea, Nicușor Dan susține că, așa cum a procedat Polonia cu dronele și avioanele militare care au intrat în spațiul aerian, „și noi am fi tras dacă condițiile ar fi fost întrunite. Nu era nevoie (de CSAT-ul de azi)”.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat după ședința CSAT de la Palatul Cotroceni, că folosirea armamentului împotriva dronelor și aeronavelor care încalcă spațiul aerian al României se face doar „în ultimă instanță”, după parcurgerea unor pași graduali.