
Președintele Nicușor Dan recunoaște că SRI s-a implicat activ în viața politică și în zona economică a țării. Șeful statului a refuzat să spună pe cine va pune în fruntea instituției, susținând că decizia va fi luată „la momentul oportun”. Cine vine la conducere va avea putere în statul român, anunță președintele.
„La momentul oportun (n.r va face nominalizările pentru SIE și SRI). Este un dialog care este între președinte si partidele din coaliție. La momentul in care această discuție nu se va suprapune cu alte discuții o vom avea si o vom tranșa. Am avut o influență a SRI in viața noastră politică, în decizii, în zona economică. Persoana care va conduce SRI este o persoană care va avea putere în statul român”, a declarat Nicușor Dan, la Digi24.
SRI nu mai are director din 3 iulie 2023, când Eduard Hellvig a demisionat.