George Simion cere protecție SPP. Sediul AUR, vandalizat de AntiFa, grupare scoasă în afara legii în SUA

George Simion solicită intervenția Serviciului pentru Protecție și Pază, după ce sediul partidului a fost vandalizat de persoane care s-au semnat AntiFa, grupare teroriste pe care SUA încearcă să o scoată în afara legii. Liderul AUR acuză instituțiile statului că discriminează opoziția politică din România”. 

„Ieri, 30 octombrie, fațada sediului central al partidului a fost distrusă de indivizi care s-au semnat ca fiind parte din gruparea Antifa, organizație aflată în proces de a fi scoasă în afara legii în Statele Unite, fiind etichetată de către administrația Trump ca fiind ”teroristă”. Până în acest moment, poliția nu a identificat făptașii, deși există imagini video detaliate cu întreaga operațiune de vandalizare”, a transmis George Simion, într-un comunicat de presă.

Liderul AUR acuză autoritățile că, deși a formulat încă din luna august plângeri penale pentru cele „peste 90” de amenințări pe care le-a primit după asasinarea influencerului Charlie Kirk, nicio audiere nu a avut loc până în prezent. Asta, deși, susține Simion, se cunosc persoanele vizate. 

„Dacă facem o comparație cu alte cazuri din spațiul public care vizează reprezentanți de nivel înalt, se poate observa foarte ușor un dublu standard. Poliția nu își face datoria, serviciile secrete – interpelate de colegii mei – și-au declinat competența; probabil sunt preocupate cu fabricarea de dosare politice împotriva celor care, conform spuselor lui Nicușor Dan, stau prea bine în sondaje -și trebuie să ocupe un loc mult mai mic în încrederea populației față de cel pe care îl ocupă azi-”, a afirmat Simion. 

Liderul suveranist solicită protecție SPP.

„Având în vedere toate aceste aspecte, precum și plasarea mea pe „lista neagră” a Batalionului Getica, compus din mercenari români care luptă în Ucraina, în calitate de președinte al unui partid politic parlamentar și având în vedere prevederile legale, solicit Serviciului pentru Pază și Protecție asigurarea protecției pentru viața mea, a familiei mele și a colegilor din conducerea partidului AUR. (…) Reamintesc că România este considerată a fi un regim hibrid din cauza evenimentelor din 2024 și 2025 – începute prin comasarea alegerilor, interzicerea unor candidați și anularea de alegeri”, a conchis Simion. 

În 22 septembrie 2025, Casa Albă a publicat un ordin executiv care „desemnează Antifa drept organizație teroristă internă”.