Ursula von der Leyen, în fața unei noi moțiuni de cenzură

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se confruntă cu două noi moțiuni de cenzură, depuse de grupurile „Patriots for Europe” și „The Left”. Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când două astfel de moțiuni vor fi supuse la vot în aceeași zi, pe 9 octombrie.

Deși criticile la adresa Ursulei von der Leyen au crescut inclusiv în rândul europarlamentarilor grupului „European People’s Party”, analiștii consultați de Politico susțin că șansele ca președinta Comisiei să fie demisă sunt reduse.

Cea mai recentă tentativă de a o demite pe Ursula von der Leyen, inițiată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea (ECR) și sprijinită de alți aleși din România și Polonia, a strâns doar 175 de voturi pentru, dintr-un total de 553 voturi exprimate.

Cu toate că motivele inițierii celor două moțiuni de cenzură orbitează în jurul unor probleme similare (slăbirea structurilor Uniunii Europene, lipsa transparenței, decizii greșite privind tratatele comerciale cu Statele Unite și țările din America Latină și poziția față de conflictul din Gaza), cele două grupuri din Parlamentul European abordează strategii diferite privind votul moțiunilor de cenzură. „The Left” a anunțat că nu va susține moțiunea „Patriots for Europe”, pe care o consideră prea axată pe politicile anti-imigrație. În schimb, liderul „Patriots for Europe”, Jordan Bardella, a declarat că va sprijini inițiativa colegilor de „stânga”, în ciuda divergențelor ideologice.