
n timp ce românilor li se cere să stingă becurile, să reducă consumul și să facă economii la energie, președintele Nicușor Dan transmite că nu va accepta amânarea închiderii centralelor pe cărbune, chiar dacă România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul energetic din ultimii ani. Motivul invocat este păstrarea miliardelor de euro din PNRR și respectarea angajamentelor asumate în fața Comisiei Europene.
Reacția vine după ce Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede că termocentralele pe huilă și lignit pot fi scoase din funcțiune doar după construirea și punerea în exploatare a unor noi capacități de producție care să le înlocuiască. Proiectul urmează să ajungă la votul final în Camera Deputaților.
Nicușor Dan a anunțat însă că, dacă legea va fi adoptată în forma actuală, va folosi toate instrumentele constituționale pentru a împiedica intrarea ei în vigoare.
„Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate și voi uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase și să nu piardă miliarde de euro din PNRR”, a transmis președintele.
Mesajul vine într-un moment în care autoritățile avertizează asupra consumului ridicat de energie, iar populația și companiile sunt îndemnate să facă economie pe fondul presiunilor din sistemul energetic. În acest context, decizia de a merge înainte cu închiderea centralelor pe cărbune, pentru a respecta jaloanele asumate în PNRR, reaprinde dezbaterea privind echilibrul dintre securitatea energetică și obligațiile asumate față de Bruxelles.
Legea adoptată de Senat stabilește că grupurile energetice pe cărbune rămase în funcțiune nu vor putea fi închise până când nu vor exista capacități noi care să le înlocuiască. Proiectul introduce și excepții pentru situații de mobilizare, război, stare de urgență sau alte amenințări la adresa securității naționale.